Cecilia Molău
- mediator autorizat -
Cecilia a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Hyperion”, promoția 2005 și este mediator autorizat de Consiliul de Mediere din anul 2010, cu o vastă experiență în managementul litigiilor din diverse domenii de drept: familial, civil, penal, comercial și al protecţiei consumatorilor.
Autor cu articole de specialitate publicate în reviste:
- COPERTA REVISTEI Business&Money nr. 02/2011, Articol: „Medierea în conflictele comerciale şi posibilitatea recuperării taxei de timbru”
- Revista Business&Money nr. 03/2011, Articol: „Medierea în conflictele de muncă”
Cecilia a fost invitată la proiectul televizat: Informare despre mediere pentru studenţi, la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”.
A fost Avocat (în Baroul Bucuresti perioada 22.10.2010-18.01.2016, la Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „IGOR ONUŢA & ASOCIAŢII” ), în prezent Mediator (în cadrul Biroului de mediator Molău Cecilia), Expert achiziţii publice din anul 2010, Manager de proiect din 27.11.2013, Formator din 07.08.2013 şi Manager Resurse Umane din 24.08.2013 ca şi consilier juridic la un Grup de firme din domeniul medical.
A colaborat cu INCDCF-ICCF Bucureşti în perioada 16.10.2006-01.05.2010, ca şef serviciu juridic/consilier juridic şi ulterior, o perioadă îndelungată, ca avocat/consilier.
Cecilia are diplomă de Master în Audit Finaciar Contabil şi Consiliere la Universitatea „Hyperion”.
A participat la cursuri de perfecţionare, naţionale şi internaţionale:
- Certificat absolvire a Global Manager Workshop la Manhattan Institute of Management din NEW YORK, perioada 11.05.2014-11.07.2014
- Certificat emis de International University of Monaco, cu sediul în Monaco, pentru Legal Principles of International Business Transactions, în 30.09.2015
- +40 722 400 976
- office@igoronutasiasociatii.ro
- Certificat emis de MSU Graduate School of Business Administration din Moscova, Rusia, cu titlul „Developing managerial skills for performance in Romanian”, perioada 27-28 septembrie 2011
- Certificat de participare la Seminarul „Anti-fraud and Financial Investigation” în Amsterdam, perioada 25-27 aprilie 2017
- Certificat de participare la programul „Project Management, Execution and closing of projects financed by the European Union”, perioada 15-19 octombrie 2012, Madrid, Spania
- Certificat de participare „Expert achiziții publice”, perioada 17-20 noiembrie 2011
- Certificat de participare „Mentor Mediere”, Predeal, 22 august 2015
- Certificat de participare „Expert achiziţii publice”, Predeal, perioada 14-16 noiembrie 2008
- Certificat mediere, Predeal, 20-21 august 2015 – Atelier de dezvoltare personală
- Certificat de participare la conferinţa „Stat, justiţie şi mediere”, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, 5 octombrie 2013
- Certificat de participare la seminarul „Aspecte practice în mediere”, București, 22 mai 2014
- Certificat de participare la seminarul organizat de INPPA împreună cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor, Bucureşti, 12septembrie 2012
