Giorgiana Andreea Cucu
– avocat partener -
Giorgiana a absolvit Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, promoţia 2006 şi este membră a Baroului Bucureşti din anul 2007 şi a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă – filiala Bucureşti din anul 2022.
Are un masterat în Dreptul Afacerilor la Universitatea „Titu Maiorescu”.
Este specializată în litigii civile şi comerciale. Giorgiana are experienţă semnificativă în reprezentarea clienţilor în toate etapele procedurilor de insolvenţă, în litigii imobiliare, răspundere civilă contractuală, executare silită, drept fiscal, drept administrativ şi drept hotelier.
În domeniul imobiliar, Giorgiana a coordonat diverse proceduri judiciare şi extrajudiciare privind revendicarea proprietăţilor imobiliare sau obţinerea de despăgubiri.
Giorgiana acordă consultanţă şi asistenţă şi în materia asociaţiilor şi fundaţiilor, atât în ceea ce priveşte constituirea, cât şi funcţionarea lor. De asemenea, este implicată şi în toate problematicile privind dreptul consumatorilor şi dreptul proprietăţii intelectuale.
De asemenea, deține şi o vastă experienţă managerială, adunată în cei 15 ani de activitate ca avocat partener al SCPA „Igor Onuţa & Asociaţii”.
Vorbeşte fluent limba engleză.
- +40 735 511 702
- giorgiana.cucu@igoronutasiasociatii.ro
